>SERBAREA DE CRACIUN


>

Icoană reprezentând Naşterea Domnului
preluată de aici
” Crăciunul sau Naşterea Domnului ( Naşterea lui Iisus Hristos / Isus Hristos / Isus Cristos ) este o sărbătaoare creştină celebrată la 25 decembrie ( în calendarul gregorian ) sau 7 ianuarie ( în calendarul iulian ) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti ( praznice împărăteşti ) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necreştini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moş Crăciun”. ” ( text preluat de pe Wikipedia).
Ei bine, şi prescolarii grupei pregatitoare – ” Iepuraşii cei isteţi „ de la Grădiniţa cu P.P. nr. 2 Luduş au sărbătorit Naşterea Domnului, prezentând cu ocazia Serbării de Crăciun, o şcenetă prin care au amintit paşii pe care Iosif şi Maria i-au parcurs până au ajuns la Betleem şi problemele pe care le-au întâmpinat după ce pe lume a venit Micul Isus:



L-am primit cu bucurie şi pe Moş Crăciun:

Iar la sfârşitul serbării, o mică petrecere:

Prima parte a serbării – video:

Celelalte „episoade” le veţi putea viziona pe canalul Prescolarii mei, iar în curând pe canalul TV Prescolar – Ludus prin intermediul proiectului naţional Televiziunea elevilor !!! 
Şi pentru că veni vorba de Televiziunea elevilor, dragii mei părinţi, vă invit şi pe această cale să vă creaţi gratuit un cont pe platforma educaţională România_edu la adresa http://www.televiziuneaelevilor.ro/p-193-prima.etapa…inscriere.html, pentru a putea viziona activităţile la care participă copiii d-voastră!!!
Pentru detalii, nu ezitaţi să mă contactaţi!
Anunțuri

9 comentarii la “>SERBAREA DE CRACIUN

  1. >@angi:Era pacat sa nu o fac publica, nu-i asa?!?E drept ca unii parinti m-au "certat" ca am intarziat cu pozele, dar mai bine putin mai tarziu decat deloc…La multi ani si tie, Angi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s