FESTIVALUL-CONCURS-JUDETEAN INTERCULTURAL DE DANSURI POPULARE SI ARTA POPULARA – LUDUS 2012, repere (1)


Festivalul concurs-judeţean intercultural pentru preşcolari,
„CE-I STRĂBUN, NU VREM SĂ PIARĂ!”
…când – în urmă cu şapte ani – am gândit, iniţiat şi organizat pentru prima dată la Luduş acest Festival, am sperat că prin astfel de activităţi, preşcolarii vor avea posibilitatea să cunoască, să îndrăgească, să înţeleagă mai uşor, într-un cadru adecvat vârstei lor, ceea ce străbunii noştri ne-au lăsat, această sfântă zestre, a portului şi a dansului popular, a artei populare de pe meleagurile noastre. De asemenea, odată cu mobilizarea cadrelor didactice din oraşul nostru, din zona Luduş şi mai apoi din întregul judeţ Mureş, în scopul participării cu grupe de copii preşcolari dansatori pe scena Festivalului, cu lucrări de artă populară, decorativă – în cadrul expoziţiilor tematice, am sperat să reuşim să dezvoltăm cooperarea, să întărim colaborarea între noi, cadrele didactice din învăţământul preşcolar, în scopul unei mai bune valorificări a experienţei profesionale dobândite.
Faptul că, de la an la an în Festival prezenţele scenice ale micilor dansatori au cunoscut o evoluţie cantitativă şi mai ales calitativă, faptul că lucrările trimise pe adresa Festivalului au crescut ca număr şi mai ales ca nivel artistic ( peste 1200 de participanţi ), faptul că audienţa de care se bucură manifestarea artistică în rândul preşcolarilor, a cadrelor didactice, a părinţilor, a comunităţii locale, a crescut cu fiecare ediţie desfăşurată,  faptul că am avut susţinerea unui număr mare de oameni iubitori de folclor, faptul că în anul 2011 am reuşit editarea unui material auxiliar pentru cadre didactice cu lucrări prezente în Festival ( CD cu ISBN 978-973-0-10848-4 )…şi multe altele, mă fac să cred că toată mobilizarea, însufleţirea, dragostea, dăruirea celor implicaţi, nu a fost în zadar…Am reuşit să promovăm valorile populare, contribuind şi noi la educarea copiilor pentru păstrarea identităţii naţionale, căci, mă repet citându-l pe George Breazul ( 1887 – 1961 ), „…nu e datorie mai vrednică de a fi îndeplinită, decât să facem părtaşi pe cei mai tineri…de bunurile sufleteşti moştenite din vechime, căci zestrea cea mai de preţ nu e alta…ca averea de cuget şi de simţire închisă şi păstrată cu grijă sfântă de-a lungul anilor în adâncurile sufletului creştinesc al moşilor şi strămoşilor noştri„. De asemenea, mulţi dintre copii au îndrăgit portul şi dansul popular, Festivalul fiind deseori şi o rampă de lansare a micilor artişti, o pepinieră pentru ansamblurile de dansuri deja consacrate.

Pentru ca „retrospectiva” Festivalului să fie puţin mai amplă, vă prezint laureaţii ultimelor ediţii:

  • 2008 – Trofeul festivalului a fost câştigat de preşcolarii grupei pregătitoare a Grădiniţei cu program prelungit nr. 2 Ludus, îndrumaţi de doamnele educatoare Kinga Botezan şi Livia Fărcaş;
  • 2009 – Trofeul festivalului a fost câştigat de preşcolarii grupei pregătitoare a Grădiniţei cu program prelungit „Voinicel” din Reghin;
  • 2010 – Trofeul festivalului a fost câştigat de preşcolarii grupei pregătitoare a Grădiniţei cu program normal Cuci, îndrumaţi de doamna educatoare Maria Ogrean;
  • 2011 – Trofeul festivalului a fost câştigat de preşcolarii grupei pregătitoare a Grădiniţei cu program prelungit nr. 2 Luduş, îndrumaţi de doamnele educatoare Carmen Petac şi Maria Katona Bândilă;
  • 2012 – Trofeul festivalului a fost câştigat de…în articolul următor (!).

Vă reamintesc faptul că ediţia de anul acesta a Festivalului a fost organizată de Grădiniţa cu program prelungit nr. 1 Luduş – director educ. Maria Andreşan şi prof. Carmen Petac, sub coordonarea directă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş – inspectori şcolari, doamnele prof. Natalia Filimon şi prof. Felicia Stela Ionescu. În echipa de organizare s-au implicat cu succes toate cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Luduș – director educ. Maria Andreşan, prof. Simona Şofron, educ. Elena Pop, educ. Emilia  Ober, prof. Angela Moldovan, educ. Maria Mate, educ. Victoria Rus, prof. Olga Kodori, prof. Timea Szekely, prof. Annamaria Tegla, educ. Elisabeta Fulop şi educ.Cornelia Olar ).

Iată cum a pornit – din partea organizatorilor – ediţia 2012 a Festivalului:
AMENAJAREA EXPOZIŢIEI CU LUCRĂRI:
 
 AMENAJAREA SCENEI:

 

 CONCURENŢII LA „SECŢIUNEA DANSURI” POT ÎNCEPE:
 
 TROFEUL FESTIVALULUI ÎI AŞTEAPTĂ!:
 ORGANIZATORII  UREAZĂ TUTUROR SUCCES!:
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s