DIN NOU LA "GRADI"!


„Albinuţele”, „Prichindeii”, „Florile”, „Iepuraşii”, „Fluturaşii”, „Ciupercuţele”, „Buburuzele”, „Piticii Voinici”…preşcolarii noştri dragi, vor însufleţi din nou, pe parcursul unui an şcolar, grădiniţa „Căsuţa fermecată” din Luduş!
Vă aşteptăm, dragi copii, cu braţele deschise, cu gânduri bune şi dragoste părintească, să păşiţi încrezători pe poarta grădiniţei noastre, locul magic în care, cu siguranţă, vă veţi simţi ca într-o „căsuţă fermecată”!
Un an şcolar nou, plin de speranţe, de gânduri şi fapte bune, de bucurii şi satisfacţii vă aşteaptă pe toţi, dragi preşcolari, stimaţi părinţi şi colaboratori!

Personalului grădiniţei „Căsuţa fermecată” – cu toate structurile arondate, îi doresc un an şcolar presărat cu succese şi rezultate deosebite, având convingerea că fiecare va participa cu devotament, înţelepciune şi pricepere la actul educaţional, aşa cum îi stă bine unei adevărate echipe de profesionişti capabili să ofere copiilor grija, educaţia şi mai ales dragostea fără de care nu se poate convieţui într-o…căsuţă!

PRIMA ZI DE GRADINITA


Prima zi de grădiniţă…Acest eveniment major din viaţa fiecărui copil, a fiecărui părinte, a fost trăit cu intensitate şi de către bobocii grădiniţei noastre. Emoţiile, temerile, necunoscutele, scâncentele şi marile întrebări despre cum va fi prima zi de grădiniţă s-au estompat de acum, lăsând loc sentimentelor de bucurie, de siguranţă, de certitudine: suntem cu toţii bine, ne-am acomodat unii cu alţii, ne-am împrietenit şi parcă ne cunoaştem „de când lumea”! Chiar astăzi, în prima zi dintr-o nouă săptămână pe care o vom petrece împreună, mă uitam cu drag la prichindeii din grupa mică A, admirându-i: „Doamne, ce mult s-au schimbat! Cât au crescut! Ce repede s-au acomodat!”. Şi zic: „Da! Îşi merită pe deplin numele de iepuraşii veseli !”.
Ajunsă acasă, m-am gândit că ar fi bine să le fac o surpriză, lor şi părinţilor lor, postând câteva imagini surprinse în…prima zi de grădiniţă!
Ia priviţi ce drăgălaşi:
Sosirea la „grădi”:

UN ALT INCEPUT!


…pentru cei care mă cunosc din „real-life” nu cred că a constituit o…dilemă faptul că aici nu am mai postat nimic de atâta vreme! M-au simţit alături de ei tot timpul şi cunosc motivele pentru care am amânat prezenţa pe blog. 
…pentru prietenii virtuali, lipsa mea din „vitual-life” probabil a constituit un semn de întrebare. Unii mi-au simţit prezenţa prin trecerile (fugare uneori) pe blogurile/site-urle lor.
Pentru toţi acei ce mă cunosc – într-un fel sau altul – iată: sunt aici
E duminică, o zi minunată de – încă – toamnă, şi ce mi-am zis…hai să continui ceea ce am început alături de noii mei prieteni, ” IEPURAŞII VESELI ” ! Nu am nici un motiv să mai amân momentul reântâlnirii „online”, aşa că…
La sfârşitul anului şcolar 2010 – 2011 vă spuneam că „UN SFÂRŞIT E UN…ÎNCEPUT!”, că orice despărţire este un moment cu o mare încărcătură emoţională, mai ales dacă de cei de care eşti nevoit să te desparţi ( viaţa merge înainte, copiii cresc, preşcolarii devin şcolari… ) te leagă patru ani de satisfacţii, împliniri, de reuşite, de emoţii, sentimente alese, mai ales dacă te-ai ataşat de ei ca şi de copiii tăi: preşcolarii mei din grupa „IEPURAŞILOR ISTEŢI”!!! Profit de ocazie să le urez încă o dată mult succes în viaţa de şcolari! Să  creşteţi mari, să fiţi voi înşivă, să păşiţi cu încredere – mereu înainte – pe drumul cunoaşterii!!!

Şi pentru că în viaţă lucrurile…se „leagă”, începutul de an şcolar 2011-2012 mi-a adus în dar o  nouă grădiniţă (Grădiniţa cu program prelungit nr. 1 Luduş) cu un nou colectiv şi…bineînţeles, o nouă grupă de prichindei.
Ehei, de aici totul a renăscut! „Bucla” generaţiilor continuă cu aceeaşi bucurie, cu aceleaşi emoţii generate de fiecare nou început! Emoţii personale, emoţii ale părinţilor care se văd nevoiţi să se „despartă” de iubirile lor, emoţii din cele mai puternice şi mai adevărate ale micuţilor care păşesc pentru prima dată într-o colectivitate, care fac cunoştinţă pentru întâia dată în viaţa lor cu…cea de-a doua lor casă, GRĂDINIŢA!
Şi pentru că – între timp – am mai…crescut şi eu – în ambele ipostaze de educator şi blogger – începând cu această postare voi adopta o nouă strategie în ceea ce priveşte blogul PRESCOLARII MEI: aici va fi Jurnalul grupei „Iepuraşilor veseli”, locul în care voi posta tot ceea ce interesează în primul rând pe copii din grupa mica A de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 1 Luduş şi pe părinţii acestora. Părinţilor „debutanţi” în grupa mică le mulţumesc în mod deosebit pentru sprijinul lor, pentru încrederea pe care ne-au acordat-o încă din prima zi, nouă – educatoarelor copiilor lor – Dir. educ. Maria Andreşan şi prof. înv. preşc. Carmen Petac, educatoare cu experienţă, dar care au încă disponibilitatea şi dăruirea de a se face utile!!! Încă o dată vă mulţumim şi vă promitem că vom folosi tot ceea ce am învăţat până acum pentru a-i ajuta pe copiii dumneavoastră să crească frumos!!!
Nu intenţionez să „uit” nici de voi, dragi prieteni virtuali care mă susţineţi şi mă inspiraţi cu gândurile şi ideile voastre!!! Vă mulţumesc că îmi sunteţi aproape!!!